ieri, 20:53 Autor: Claudia Medrega

Procesul de dezintermediere continuă pe segmentul bancar, în timp ce multinaţionalele trimit bani subsidiarelor de pe piaţa locală.

Datoria externă a băncilor – care include liniile de finanţare pe termen scurt şi pe termen lung acordate subsidiarelor locale de către băncile-mamă – s-a diminuat cu 1,5 mld. euro faţă de nivelul de la sfârşitul pri­mului semestru din 2017, coborând în iunie 2018 până la aproximativ 9,2 mld. euro, potrivit datelor BNR.

În schimb, pe segmentul multina­ţio­nalelor, finanţările acordate de acţionarii străini s-au majorat cu aproximativ 1 mld. euro, până la 23,7 mld. euro. Companiile pot să trimită bani în ţară pentru investiţii, însă şi la capital, pentru a acoperi pierderi sau pentru a menţine filialele locale în anumiţi parametri. În timp ce finanţările pe termen scurt acordate companiilor au făcut un salt de 939 mil. euro, până la 9,7 mld. euro, datoria externă pe termen lung s-a majorat cu doar 122 mil. euro, la aproape 14 mld. euro.

Datoria externă continuă să scadă pe fondul procesului de dezintermediere bancară aflat încă în desfăşurare.

Declinul datoriei externe a băncilor a fost determinat în ultimul an în principal de reducerea expunerilor pe termen lung, în timp ce ajustarea liniilor de finanţare cu scadenţe scurte a fost mai temperată.

Astfel, în timp ce datoria pe termen lung a băncilor înregistra la sfârşitul pri­mului semestru din acest an o scădere de 1,3 mld. euro, în cazul datoriei pe ter­men scurt ajustarea a fost de doar 200 milioane de euro comparativ cu nivelul de la finele S1/2017.

Cu toate că România a scăpat în ulti­mii ani de pericolul unor retrageri dezor­donate ale finanţărilor bancare, tendinţa de reducere a expunerilor este evidentă, iar procentul ajustării a devenit consistent. Comparativ cu vârful de aproape 25 mld. euro atins de datoria externă a băncilor în decembrie 2008, ajustarea depăşeşte 60%.

Datoria externă totală pe termen scurt, principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi la sfârşitul anului 2008 şi care reprezintă împrumuturile luate din străinătate de stat, bănci şi companiile private şi care trebuie returnate în următoarele 12 luni, a ajuns la finele primului semestru din 2018 la 28,5 mld. euro, în creştere faţă de nivelul de 24,9 mld. euro de la finele anului trecut, ascensiunea fiind determinată de finanţă­rile acordate companiilor.

Evoluţia datoriei externe a băncilor este legată şi de evoluţia creditării în România. Băncile străine s-au confruntat cu reglementări mai stricte privind lichiditatea şi capitalul pe pieţele de origine şi de aceea au preferat să-şi retragă liniile de finanţare. Procesul de dezin­terme­diere a avut o tendinţă ascendentă accentuată inclusiv ca urmare a absenţei cererii eligibile de credite în valută în România şi a creşterii economisirii interne. În ultimii ani, creditarea în valută a fost pe un trend descendent, în condiţiile în care costul împrumuturilor în lei s-a apropiat de dobânzile la cele în valută, iar clienţii potenţiali au preferat să nu îşi mai asume riscul valutar. În condiţiile în care nu au găsit cerere solvabilă, instituţiile de credit au avut posibilitatea să decidă să ramburseze o parte din resurse la băncile-mamă. Şi BNR a aplicat măsuri pruden­ţiale pentru limitarea riscurilor asociate creditelor în valută acordate debitorilor neacoperiţi la riscul valutar.

Băncile străine şi-au păstrat relativ constante liniile de finanţare acordate filialelor din România până la începutul anului 2012, după expirarea acordului Vienna Initiative privind menţinerea expunerilor principalelor grupuri bancare prezente pe piaţa locală. În primăvara anului 2009, BNR şi Fondul Monetar Internaţional, alături de BERD, BEI, Comisia Europeană au negociat angaja­mentul supranumit „Iniţiativa de la Viena“ cu nouă grupuri financiare străine, care aveau o prezenţă semnificativă pe plan local, privind menţinerea expunerii pe România. Prin acest acord grupurile-mamă ale principalelor nouă bănci cu ca­pital străin – Erste Bank, Raiffeisen, Euro­bank EFG, National Bank of Greece, UniCredit Group, SocGen, Alpha Bank, Volksbank International şi Piraeus Bank – se angajaseră să menţină nivelul expunerii pe piaţa românească la nivelul din martie 2009 şi rata de solvabilitate a sucur­sa­lelor peste 10%. Cu toate că primul acord de la Viena a fost de tipul „gentle­men’s agreement“, România şi alte ţări din zonă au rămas protejate de riscul unor re­trageri masive de capital. Acordul a ex­pirat în primăvara lui 2011, însă nu a pro­dus niciun şoc imediat la nivelul ex­pu­ne­rilor, dar treptat după acest an s-a conturat din ce în ce mai vizibil faimosul „deleveraging“.

claudia.medrega@zf.ro

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.09.2018

Atenţie: Această scriere publicistică este destinată exclusiv abonaţilor ZF Corporate. Utilizatorii pot descărca şi tipări conţinut de pe acest site doar pentru uzul personal sau fără scop direct ori indirect comercial. Toate materialele publicate sunt protejate de către Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare – privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Sursa articol zf.ro

Alte Articole Interesante