Secțiune susținută de Medlife Logo

astăzi, 00:00 Ziarul Financiar

Redevenţele pentru producţia de gaze din Marea Neagră vor fi exact aceleaşi care se aplică acum pentru producţia onshore, acest regim urmând a fi păstrat pe toată perioada acordurilor de consiune în derulare, inclusiv pentru perioadele de prelungire, potrivit noului proiect al Legii offshore, care ar trebui adoptat săptămâna aceasta.

Decizia de acum aminteşte de angajamentul pe care statul român şi l-a luat la privatizarea Petrom, unicul producător local de petrol şi gaze, acela de a menţine nemodificat nivelul redevenţelor timp de 10 ani de la preluarea companiei de către austriecii de la OMV. În realitate, prevederea era mai mult o măsură de siguranţă, în contextul în care oricum acordurile în derulare nu puteau fi schimbate.

Subiectul a devenit muniţie politică, toate partidele, în funcţie de cum s-au rotit la guvernare, spunând că nivelul a fost setat prea jos.

Nimeni nu a schimbat nimic. Paradoxal, aceleaşi redevenţe vor fi aplicate şi pentru gazul din Marea Neagră, primii avantajaţi de decizie fiind chiar cei care au cumpărat Petrom, austriecii de la OMV, şi americanii de la ExxonMobil. Din nou, redevenţele vor fi imposibil de modificat.

Mai departe însă, statul ar trebui să-şi rotunjească veniturile prin aplicarea unor impozite pe veniturile suplimentare din vânzarea gazului din Marea Neagră, impozite blocate, la fel, pe toată perioada de desfăşurare a acordurilor.

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) – vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Sursa articol zf.ro

Alte Articole Interesante