Eveniment

Adrian Wooldridge, editorialist la The Economist şi invitat special la Gala ZF 2018: de ce dă greş globalizarea, cine este de vină şi ce soluţii sunt

Adrian Wooldridge, editorialist de top la prestigioasa revistă The Economist şi invitat special la Gala ZF 2018, înclină spre grupul pesimist al vi­zionarilor. Ce se întâmplă în po­li­tica, economia şi comerţul global pare să-i dea dreptate. Globalizarea şi capitalismul în forma pe care o ştim de 20 de ani par modele depăşite, în pericol de dispariţie. Naţionalismul, protecţionismul şi xenofobia iau locul democraţiei, comerţului liber şi va­lorilor liberale. În textul de mai jos, Wooldridge vor­beşte despre globalizare, despre promisiunile şi eşe­curile acestui proces, de pierzători şi câştigători. El însă nu se rezumă doar la concluzii, ci oferă şi soluţii.

„În minunata sa carte „Consecinţele economice ale păcii“ (1919), John Maynard Keynes rezumă imaginea londonezului civilizat din clasa de mijloc chiar înainte de Primul Război Mondial. El stă culcat în pat, citindu-şi ştirile de dimineaţă, gustând încet din ceai şi folosind un dispozitiv nou inventat, telefonul, pentru a-şi comanda produse de peste tot din lume. Este absolut sigur că acele materii prime vor ajunge la uşa sa în următoarele zile. Îşi foloseşte tele­fonul pentru a face investiţii în acţiunile unor com­panii cu operaţiuni peste tot în lume. Este absolul sigur că va face bani din aceste investiţii. Keynes spune că londonezul său este sigur că lumea va deveni mai cosmopolită, mai integrată, mai glo­bală, şi este orb la forţele naţionalismului tribal şi ale protecţionismului, care sunt pe cale să transforme lumea.

Elita globală a fost în ultimii 20 de ani ca lon­donezul lui Keynes. Lâncezeşte într-un pat colectiv, sorbind din ceai, citind pe Google-ul tuturor, făcând investiţii. Butonează smartphone-ul, aşteaptă să-i vină la uşă a doua zi comanda de la Amazon şi este absolul oarbă la forţele naţionalismului tribal şi la xenofobia care în prezent transformă lumea. Lumea londonezilor lui Keynes a fost transformată de Primul Razboi Mondial. Războiul a divizat lumea în triburi războinice şi ucigaşe.

După Primul Razboi Mondial au venit crize eco­nomice. Crizele economice au dus la protec­ţionism. Protecţionismul a dus la depresie econo­mică. După război avem ascensiunea lui Hitler, care a dus, inevitabil, la al Doilea Război Mondial. Avem ascensiunea lui Stalin, care a dus la divizarea lumii în tabere ideologice războinice.

După război, am început să construim o lume a integrării globale. Din 1945 şi până la marea criză financiară lumea a devenit mai integrată. A apărut o noţiune mai ambiţiosă, mai îndrăzneaţă a globali­zării, care încheagă lumea. Însă cred că odată cu criza financiară această perioadă a globalizării a ajuns la un final. Cred că globalizarea va continua în sensul că companiile vor continua să facă comerţ internaţional ori de câte ori pot. Însă globalizarea este un proiect ideologic condus de factori de decizie care vor tot timpul să dea jos graniţele, ovaţionaţi de ideologi şi intelectuali care spun că globalizarea va pro­duce o lume mai integrată, mai liberală, mai paşnică.

Cred că globalizarea se dizolvă în faţa noastră. Marea eră a globalizării a devenit ceva serios când SUA au început să se implice în problemele lumii. După al Doilea Război Mondial, SUA au luat conducerea în promovarea comerţului liber, în dezvoltarea NATO, în crearea unei arhitecturi globale a securităţii. După Primul Război Mondial, SUA nu au făcut niciunul din aceste lucruri. S-a retras din lume şi din cauza aceasta a avut Marea De­presiune economică, protecţionismul şi ascensiunea unor monştri.

Cred că ne întoarcem la atitudinea avută de SUA după Primul Război Mondial. Apoi, globalizarea de­pinde de Uniunea Europeană avansând, absorbind mai mulţi membri. Acest proces şi-a atins limitele. Cu Brexitul a început procesul invers. UE este para­lizată. Ce n-a mers bine? Ce n-a mers bine este că globaliştii au promis prea multe şi au livrat prea puţin faţă de promisiunea că globalizarea va crea o lume cu beneficii evidente pentru oricine, o lume mai prosperă, mai stabilă, mai plăcută. Au spus, desigur, că vor fi perturbări, că vor fi dificultăţi. Oamenii va trebui să se schimbe şi să se adapteze la acea lume, însă în ansamblu vor putea fi văzute îmbunătăţiri în vieţile fiecăruia. Acest lucru s-a întâmplat clar în lu­mea emergentă. Am fost nu demult într-un oraş în dez­voltare din China. Vezi acolo maşini noi, zgârie-nori strălucitori, oameni cu locuri de muncă, prosperitate.

Sentimentul care domină este optimismul. Toţi se uită cu încredere spre viitor. Însă dacă laşi lumea emergentă şi priveşti la lumea bogată, ce vezi? Vezi că standardele de viaţă din America au stagnat. Americanul mediu şi-a văzut standardele de viaţă stagnând în ultimii 20 de ani. Am fost recent şi în Wolverhampton (Marea Britanie). Este exact opusul oraşului chinez. Este o lume în care oamenii şi-au văzut vieţile distruse de dezindustrializare.“

O lume în care oamenii nu mai au nicio speranţă pentru viitor. Şi ce mă îngrijorează este că în această perioadă de hiperglobalizare, creşterea producti­vităţii a fost mai lentă decât a fost în perioada 1945-1970, când aveai o versiune de globalizare mai controlată. Ni s-a promis o accelerare a creşterii şi ce am văzut în lumea bogată a fost stagnarea productivităţii. O mare stagnare. Globaliştii au promis un fel de clasă de gardieni platonici (elita creată să conducă politic).  Ne-au spus că, desigur, vor fi turbulenţe, mişcări ale capitalului, bani fierbinţi, însă înţelegem mecanismele economice. Putem controla aceste lucruri. Marea Moderaţie va pune capăt ciclului de  boom&bust. Vă vom face mai bogaţi. Argumentul a fost spulberat de marea criză financiară, dovada unui management financiar prost. Lucrurile nu merg bine. Globaliştii ne-au promis că lucrurile bune merg împreună. Nu vei avea doar pieţe financiare avansând ci şi democraţia avansând, alături de valorile liberale. Toate lucrurile bune vor merge împreună. S-a vorbit despre cum democraţiile nu se vor război niciodată. N-am avut aceste victorii ale valorilor liberale globale. Am avut un model alternativ de globalizare autoritară promovat de oameni ca Putin sau de ţări ca Turcia, bazat pe ideea de globalizare iliberală autoritară. Situaţia aduce aminte de marile dezbateri ale anilor 1990, între Francis Fukuyama, cu ideea sa de sfârşit al istoriei, şi Samuel Huntington, care vorbea de ciocnirea civilizaţiilor. Până la urmă, ce se întâmplă acum îi dă dreptate lui Huntington. Globalizarea nu a distrus naţionalismul, şi nici xenofobia. Mai grav, de multe ori a făcut să se dezlanţuie aceste forţe, să le facă mai mari. Chiar oamenii care vin cu aceste argumente curajoase s-au angajat într-un proces masiv de abuz de influenţă. S-au descurcat excepţional de bine în acest proces de globalizare în plină stagnare economică. Elita globală s-a îmbogăţit şi mai mult. Am văzut politicieni plecând din parlamente la companii globale. Am văzut companii internaţionale care spun că vor să facă bine lumii dar fac evaziune fiscală, care fac un lobby extraordinar pentru a schimba lucrurile în beneficiul lor, care manipulează sistemul, îşi ascund profiturile. Am văzut o elită globală predicând virtuţiile globalizării, însă acţionând ca practicanţi ai capitalismului de cumetrie, ai globalizării de cumetrie. Globalizarea oferă o lume dificilă. Dezrădăcinează vieţile oamenilor, le atacă cultura. Şi ce le oferă în schimb? Cea mai uimitoare caracteristică a globalizării este lipsa de profunzime. În marea epocă a liberalismului am avut o înflorire a culturii. L-am avut pe Balzac. Am avut artişti măreţi. Ce ne oferă hiperglobalizarea? Locuri speciale pentru cei bogaţi în aeroporturi, manuale de management. Este o eră extrem de dezamăgitoare din această perspectivă. Ce a făcut hiperglobalizarea este să dezlănţuie o formă foarte urâtă de naţionalism. În faţa promisiunilor neîmplinite, a economiilor în stagnare, a capitalismului de cumetrie la nivelul elitei, masele se îndreaptă spre lideri perverşi. Se îndreaptă spre oameni care spun că  cea mai bună alternativă la hiperglobalizare este naţionalismul etnic. Cel mai bună contragreutate la a promova insistent libertatea de mişcare a oamenilor şi ideilor este protecţionismul şi  economia controlată. Cred că cea mai mare provocare pentru liberali în următorii ani va fi salvarea globalizării prin reformarea ei. Reformele vor implica voinţa de compromis în legătură cu chestiunile fundamentale, sau despre care s-a crezut că sunt fundamentale. Cred că un compromis asupra libertăţii de mişcare a oamenilor va trebui să facă parte din aceste reforme. Cred că insistenţa Uniunii Europene că libertatea de mişcare este ceva de neatins a mers prea departe. Reformele vor implica voinţa de a recunoaşte că naţionalismul are o parte bună şi una rea. Trebuie să salvăm partea bună a naţionalismului pentru a preveni triumful părţii rele. Va implica umilinţă din partea globaliştilor pe care i-am vazut în era de triumf a globalizării. A fost un fel de triumfalism burghez, în care oricine nu accepta punctul nostru de vedere era calalogat ca rău. În care oricine nu era de acord cu valorile noastre, cum ar fi comerţul liber, libertatea de mişcare, fluiditatea genurilor şi celelalte era etichetat ca naţionalist  încuiat şi era demonizat şi înlăturat din peisaj. Iar aceste etichete erau puse de oamenii care au condus greşit procesul globalizării, dar s-au îmbogăţit prin acest proces. În primul rând va trebui să ne războim cu abuzurile, cu cârdăşiile. Trebuie să oprim crearea de paradisuri fiscale. Preţul eşecului va fi lumea urâtă a naţionalismului şi xenofobiei. Globaliştii înverşunaţi vor fi la fel de vinovaţi pentru crearea acestei lumi urâte ca naţionaliştii care urăsc orice.

Textul reprezintă o traducere a unui discurs susţinut de Wooldridge anul trecut la London Business School sub titlul „Un viitor imperfect: de ce globalizarea a mers prost“.

Gala ZF 2018 va avea loc pe 22 noiembrie la Bucureşti. 

Sursa articol zf.ro

Alte Articole Interesante