Cunoscutul atacant argentinian Carlos Tevez, fost important jucator in Europa pentru Manchester City sau Manchester United, a rabufnit dupa gravele incidente care au avut loc sambata, inainte de startul partidei dintre Boca Juniors si River Plate.

Aceasta partida trebuia sa aiba loc sambata, in cadrul celei de-a doua manse a finalei Copei Libertadores, dupa ce acum o saptamana cele doua cluburi au remizat pe „La Bombonera”, la Boca acasa, scor 2-2.

Totusi, meciul nu a mai avut loc din cauza incidentelor grave produse de fanii lui River, care au asteptat in trafic autocarul rivalei si l-a bombardat cu pietre si alte diverse obiecte, ranind grav doi jucatori si facandu-i pe oficialii de la CONMEBOL sa amane jocul pentru duminica:

Scene violente inainte de finala Cupei Libertadores. Anarhia a cuprins capitala Argentinei, meciul a fost amanat

Tevez a avut si el de suferit dupa acest conflict, inhaland spray lacrimogen folosit de fortele de ordine din Argentina pentru a-i calma pe huligani.

„De trei ori ni s-a spus sa ne echipam, pentru ca apoi sa ni se spuna ca meciul nu va incepe. Daca ne luam bagajele si plecam, le-ar fi dat lor trofeul. Oamenilor, intelegeti: voiau sa ii faca asa campioni. Daca astfel de incidente aveau loc la Boca, ne-ar fi dat imediat meci pierdut si le-ar fi dat lor trofeul”, a fost reactia lui Tevez pentru presa din Argentina, la finalul zilei de sambata.

Si meciul tur a fost amanat cu o zi, insa din motive meteorologice, din cauza unei ploi torentiale care a facut terenul impracticabil sambata.

Partida a fost reprogramata duminica la ora 22, pe stadionul lui River, cu fani in tribune, desi s-a luat in considerare si varianta ca meciul sa se joace cu portile inchise, pentru a evita escaladarea conflictului.

Este pentru prima data cand cele doua mari rivale se intalnesc in finala celei mai importante competitii din America de Sud, derbiul dintre River si Boca fiind denumit de foarte multi ani „El Superclasico”.

D.A.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa articol ziare.com

Alte Articole Interesante