Business Internaţional

Bilanţul protestelor din Franţa: Peste 1.700 de persoane au fost reţinute de autorităţi

În urma protestelor care au avut loc sâmbătă în Franţa, la care au participat aproximativ 136.000 de persoane, au fost reţinute 1723 de oameni, dintre care 1220 luaţi în custodie, au anunţat autorităţile franceze, potrivit cotidianului Le Figaro.

Potrivit bilanţului anunţat duminică dimineaţă, la Paris au fost reţinute preventiv 1.082 de persoane.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a deplâns „scenele de haos” din capitală şi „pagubele incomensurabile” cauzate de economiei şi imaginii oraşului.

Cele mai multe persoane au fost arestate la Paris, unde au avut loc confruntări violente între protestatari şi forţele de ordine şi s-au înregistrat mai multe cazuri de vandalizare şi jefuire a unor magazine. Unele magazine de pe Champs-Elysee aveau sâmbătă ferestrele acoperite cu scânduri ca măsură de protecţie.

Protestele organizate în Franţa de Mişcarea „Vestelor Galbene”, care denunţă majorarea preţurilor la carburanţi şi erodarea nivelului de trai, au provocat haos în Paris şi mai multe oraşe franceze, cele mai grave fiind manifestaţiile violente din 1 decembrie.

Sursa articol zf.ro

Alte Articole Interesante