Decăderea unui rege. Omul care a pierdut ieri 600 de milioane de dolari pentru că a făcut un pariu greşit

Decăderea unui rege. Omul care a pierdut ieri 600 de milioane de dolari…

Apocalipsa care s-a abătut asupra retailului european afectează portofoliile a mii de investitori, însă pierderile lui Anders Holch Povlsen sunt incomparabile, potrivit Bloomberg.

Danezul este cel mai mare acţionar al retailerului online Asos, care a înregistrat astăzi o scădere de peste 40% pe bursă, şi a pierdut astăzi aproximativ 500 de milioane de dolari, odată cu declinul companiei.

În plus, acesta deţine o participaţie de 10% din Zalando, companie a cărei acţiuni au scăzut cu 9% astăzi, lăsându-l pe Povlsen la finalul zilei cu o avere de circa 4,2 miliarde dolari, potrivit indexului miliardarilor realizat de Bloomberg.

Prăbuşirea companiei, care s-a materializat în pierderi masive din portofoliul personal, se datorează faptului că Asos a avertizat luni că perioada de sărbători a debutat slab, în materie de vânzări, iar performanţa proasta a fost resimţită de retaileri din toată piaţa, de la Zalando şi Boohoo care sunt retaileri online până la Inditex, conglomeratul din care face parte şi Zara.

Cei 38 de miliardari din retail care sunt în topul mondial au pierdut combinat aproape 60 de miliarde de dolari din averile personale. Numai averea lui Amancio Ortega, fondatorul Inditex, a scăzut cu 1,8 miliarde dolari luni, în timp ce preşedintele H&M, Stefan Persson – cea mai bogată persoană din Suedia – a pierdut 1,1 miliarde de dolari.

Sursa articol businessmagazin.ro

Alte Articole Interesante